3 repere ale zilei a 6-a de Wimbledon 2018: meciul care a închis discuția pentru #1 ATP, la feminin a fost ‘mini’ la putere, iar calvarul lui Zverev s-a încheiat după 24 de ore fără mâncare și două căzături. TABLOUL OPTIMILOR

3 repere ale zilei a 6-a de Wimbledon 2018: meciul care a închis discuția pentru #1 ATP, la feminin a fost 'mini' la putere, iar calvarul lui Zverev s-a încheiat după 24 de ore fără mâncare și două căzături. TABLOUL OPTIMILOR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima săptămână de Wimbledon 2018 se încheie după un val de surprize. La limită, toate meciurile din turul trei s-au încheiat, Kei Nishikori semnând victoria în semi-întuneric în partida cu Nick Kyrgios, scor 6-1, 7-6(3), 6-4, într-o oră și 37 de minute de tenis în care niponul a greșit de doar 11 ori. Organizatorii evită astfel o situație ingrată: meciul s-ar fi reluat abia luni, pentru că tradiția Wimbledonului impune ca duminica de mijloc să fie liberă, în ziua în care se joacă, tradițional, și toate meciurile din optimi, în acea faimoasă Manic Monday.

Tabloul optimilor, la simplu feminin și masculin, este însă complet, după ce Kei Nishikori a obținut pe repede-înainte victoria sa cu numărul 350 în tenisul profesionist.

ProSport vă prezintă cele mai importante trei repere ale zilei de sâmbătă, a 6-a la Wimbledon 2018.

1. Wimbledon 2018 nu va schimba liderul în tenisul masculin

Rafael Nadal s-a calificat după o evoluție convingătoare în optimile turneului de la Wimbledon, prin care a închis discuția despre prima poziție ATP la final de Wimbledon. Ibericul își apără prima poziție, indiferent de ce se va întâmpla mai departe.

Cotat doar cu șansa a doua la trofeu, în urma lui Federer, din cauza rezultatelor înregistrate de cei doi pe iarbă în ultimele trei sezoane, Nadal va păstra șefia ATP pe 16 iulie chiar dacă elvețianul va reuși să se impună din nou la All England Club. Nadal a făcut ca provocarea duelului cu foarte talentatul australian Alex de Minaur, un jucător cu multe meciuri și victorii pe iarbă în 2018 (13 victorii în 15 meciuri), dar și cu lovituri plate ideale pentru această suprafață, să pară floare la ureche. Ibericul, fără Carlos Moya în lojă, a avansat lin spre o victorie cu 6-1, 6-2, 6-4.


Foto: wimbledon.com

Rafa Nadal a fost prompt la conferința de presă; „Nu am venit aici pentru a-mi apăra numărul unu mondial, ci pentru a reuși cel mai bun turneu posibil. Sigur, prefer să fiu #1, în loc de #2„.

Cifrele lui Nadal sunt autoritare: a 10-a victorie consecutivă în sistem 3 din 5 la Grand Slam-uri, 19 din 22 puncte câștigate pe urcare la fileu, 30 de lovituri câștigătoare și 75% puncte câștigate pe serviciu în fața lui De Minaur. Mai adăugăm și faptul că Nadal a reușit punctul zilei – un superb lob printre picioare – și refrenul pentru Rafa nu poate fi decât ‘It’s the most wonderful day…

  • Rafael Nadal va avea o provocare diferită în meciul din optimi: pentru prima dată la Wimbledon 2018, un stângaci îi va fi adversar – Jiri Vesely (93 ATP), autorul unei surprize în fața lui Fabio Fognini (cap de serie 19), scor 7-6(4), 3-6, 6-3, 6-2.

2. Mini la putere

La simplu feminin, cutremurul zilei a fost reprezentat de eliminarea Simonei Halep. Nu doar rezultatul, cât mai ales modul în care Su-Wei Hsieh a ajuns să se impună, după ce fusese condusă cu 4-1, 5-2 și mai salvase și o minge de meci, va rămâne în memoria multor fani ai tenisului. Dacă Simona Halep, cea care se fotografia alături de legendara Billie Jean King și era primită oficial în ‘frăția celor scunde’ – așa cum scria cu multă simpatie americanca, a fost învinsă, o altă sportivă care face cinste dictonului ‘esențele tari se țin în sticle mici’ a mers mai departe fără emoții.

Dominica Cibulkova (1,60 m, 33 WTA) continuă cursa demonică spre fazele finale. Simțindu-se nedreptățită de organizatori după ce a fost scoasă de pe lista capilor de serie pentru a-i face loc Serenei Williams, reprezentanta Slovaciei s-a răzbunat acum pe Elise Mertens, jucătoarea care, în 2017, la Beijing, își făcea un nume chiar după un meci direct, atunci când înregistra prima victorie a carierei împotriva unei membre Top 10.


Foto: wimbledon.com

Pe celebrul deja Teren 2 – sperietoarea capilor de serie, Cibulkova nu i-a dat nicio șansă lui Mertens (favorită 15): dublu 6-2 într-o oră și 14 minute. 15 atacuri reușite la plasă nu i-au servit la mai nimic lui Mertens, care a greșit mult, și cu reverul, și cu dreapta (24 erori neforțate în total). Cibulkova își va testa forțele în optimi cu Su-Wei Hsieh.

„Mini” am alege ca fiind cuvânt cheie și pentru Angie Kerber și Jelena Ostapenko. Nu datorită înălțimii celor două, ci a faptului că ambele au jucat partide mini, de doar de 63 de minute. Kerber, a 11-a favorită, a trecut de Naomi Osaka (cap de serie 18), scor 6-2, 6-4, în timp ce Jelena Ostapenko (cap de serie 12) a învins-o pe Vitalia Diatchenko (jucătoarea care a scos-o din turneu pe Șarapova) cu 6-0, 6-4.


Foto: wimbledon.com

3. Un golden boy căzut, unul regăsit

Surpriza zilei pe tabloul masculin a fost dată de eliminarea favoritului 4. Letonul Ernest Gulbis (138 ATP), obișnuit în ultima vreme cu evoluțiile în turnee Challenger, l-a învins cu 7-6(2), 4-6, 5-7, 6-3, 6-0 pe Sascha Zverev. Fostul număr 10 mondial și semifinalist de Roland Garros își face o bine-venită revenire în a doua săptămână a unui turneu de Mare Șlem (prima pe iarbă, a doua a carierei departe de zgură). Asta după ce, la startul Wimbledon 2018, avea doar o victorie ATP în sezon. Acum însă, trei victorii consecutive în cinci seturi (cu Clarke, Dzumhur și Zverev) îl duc către un duel tare cu japonezul Kei Nishikori (cap de serie 24).


Foto: wimbledon.com

De partea cealaltă, Zverev dă un nou rateu major în turneele cele mai importante. Germanul s-a chinuit la Wimbledon din cauza unui virus stomacal (a recunoscut la conferința de presă că nu a mâncat nimic timp de peste 24 de ore după ce în turul precedent vomitase pe teren în timpul duelului cu americanul Taylor Fritz), iar în meciul de sâmbătă a alunecat de două ori pe iarbă.


Foto: wimbledon.com

TABLOUL COMPLET AL OPTIMILOR LA SIMPLU FEMININ: (n.r. – # înseamnă cap de serie)

  • Su-Wei Hsieh – Dominica Cibulkova
  • Jelena Ostapenko (#12)  – Aliaksandra Sasnovich
  • Alison Van Uytvanck – Daria Kasatkina (#14)
  • Angelique Kerber (#11) – Belinda Bencic
  • Karolina Pliskova (#7) – Kiki Bertens (#20)
  • Julia Goerges (#13) – Donna Vekic
  • Serena Williams (#  25) – Evgeniya Rodina
  • Camila Giorgi – Ekaterina Makarova

TABLOUL COMPLET AL OPTIMILOR LA SIMPLU MASCULIN:

  • Roger Federer (#1) – Adrian Mannarino (#22)
  • Gael Monfils – Kevin Anderson (#8)
  • Mckenzie McDonald – Milos Raonic (#13)
  • John Isner (#9) – Stefanos Tsitispas (#31)
  • Karen Khachanov – Novak Djokovic (#12)
  • Kei Nishikori (#24) – Ernest Gulbis
  • Juan Martin del Potro (#5) – Gilles Simon
  • Jiri Vesely – Rafael Nadal (#2)
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×